Prima data am mancat curry laksa in 2013 in Singapore si-am zis ca e cea mai buna mancare pe care am mancat-o vreodata. Chiar si 4 ani mai tarziu, cand am mancat primul curry laksa vegan la un restaurant malaezian din Shanghai, tot cea mai buna mancare a ramas. Si, desi erau multe preparate care imi faceau cu ochiul in meniu, rareori comandam altceva decat laksa. Concluzia? Nu crevetii si carnea sunt farmecul unui curry laksa, ci varietatea condimentelelor folosite. Sau o fi laptele de cocos?! :))

Ce este laksa?
Laksa este o supa picanta cu taietei specifica in Malaezia, dar si in alte tari sin SE Asiei, cu precadere in Indonezia si Singapore. De fapt, este o combinatie intre supa chinezeasca si aromele locale pe care chinezii le-au gasit in tarile din SE Asiei in care s-au stabilit.
Ca majotiratea supelor asiatice, are 3 componente:
- baza – o pasta facuta dintr-un amestec de radacini aromate specifice in SE Asiei si pasta de creveti (pe care noi o inlocuim cu foi de alge in aceasta reteta); evident, nu pot lipsi salotele (rude cu ceapa) si usturoiul;
- supa – poate fi o zeama de legume sau alte chestii non-vegane si, in functie de zona, poate sa contina si lapte de cocos; puteti achizitiona lapte / crema de cocos fie Cocomi (se gaseste mai rar), fie Biona de pe Vegis.ro (am testat ambele brand-uri si le recomand);
- toppings – legume de orice fel (asiatice, nu radacina de patrunjel sau telina); am mancat si laksa cu dumplings (pe langa legume), deci nu prea sunt limitari in ceea ce priveste topping-urile.
Curry laksa mai este cunoscut si sub numele de curry mee si, in functie de regiune, se poate prepara in multe feluri. Chiar si ingredientele variaza de la o zona la alta.
Ingrediente pentru curry laksa vegan
In acest paragraf veti gasi informatii generale despre ingredientele folosite, rolul lor si eventuali inlocuitori. Detalii despre cantitati si preparare pas cu pas gasiti in tabelul de la finalul articolului.
Aceasta este una dintre retetele cu o lista luuuunga de ingrediente. Insa va asigur ca gustul e pe masura.
Ingrediente pentru baza
- ardei iuti rosii – am folosit ardei uscati, dar si unul proaspat, pentru o culoare rosie mai intensa; daca nu aveti ardei uscati, puteti folosi fulgi de chili;
- galangal – fratele thailandez al ghimbirului, dar un pic mai aromat si putin iute; l-am gasit (in sfarsit!) intr-un magazin cu produse asiatice; am fost destul de dezamagita pentru ca era cam batran si atos; daca nu gasiti galangal, folositi mai mult ghimbir;
- ghimbir – in mod normal, nu se foloseste in laksa, dar pentru ca n-am gasit galangal de calitate, am preferat sa adaug si putin ghimbir;
- radacina de turmeric – puteti folosi si pudra daca nu aveti radacina;
- lemongrass – planta foarte placut aromata din SE Asiei; mai este cunoscuta si sub numele de citronella; se gaseste in supermarket-uri fie proaspata, fie congelata, dar am gasit si conservata, in borcan;
- ceapa & usturoi – in general, se folosesc salote pentru ca au un gust mai dulceag, insa cum, atunci cand am nevoie de ceva nu gasesc, am folosit niste ceapa verde (fara cozi);
- alge – pentru a da o usoara aroma de peste;
- nuci caju – asiaticii folosesc candle-nuts (nuci specifice in SE Asiei), insa se gasesc foarte greu in afara Asiei; cel mai adesea sunt inlocuite cu nuci macadamia, dar si nucile caju isi fac bine treaba, adica fac pasta mai cremoasa.
Ingrediente pentru supa
Pentru ca preparam un curry laksa vegan, supa se face doar cu pasta de mai sus si lapte de cocos (din conserva metalica, cu tot cu crema). Puteti comanda de la Vegis lapele de cocos pe care eu il folosesc pentru gatit.
Toppings
Cat despre toppings, depinde de preferintele voastre. Eu am folosit vinete chinezesti (din acelea lungi violet), ciuperci Shimeji albe, pastai de mazare Carouby si tofu puffs. „Ce-or mai fi si tofu puffs?!” ati putea sa va intrebati. Ei bine, sunt niste cuburi de tofu care trec initial printr-o etapa de inghetare si apoi sunt prajite in muuult ulei! Poate nu-s foarte sanatoase, dar se folosesc 2-3 cuburi / portie. Prin inghetare, cuburile de tofu isi schimba textura si seamana foarte bine cu niste buretei care absorb foarte mult lichis; de aceea se si folosesc in mai toate supele asiatice. La inceput eu chiar credeam ca e vreun fel de paine de-a lor. Le-am gasit tot la magazinul asiatic (destul de scumpe, din pacate). Le puteti inlocui tofu simplu sau prajit.
Am folosit niste taietei subtiri din orez (pentru pad thai), insa in Asia am mancat laksa si cu taietei din grau sau din hrisca (soba noodles).
Cum se face curry laksa vegan
Incepeti cu prepararea bazei. Puneti ardeii iuti uscati si nucile caju la hidratat in apa fierbinte timp de 15 minute. Curatati radacinile, ceapa si usturoiul. Folositi doar partile albe de la lemongrass, fara foile exterioare care sunt tari si atoase.

Puneti intr-un blender toate ingredientele pentru baza si procesati pana obtineti o pasta (nu trebuie sa fie foarte fina). Adaugati 2-3 linguri de apa daca este nevoie.

Pentru preararea supei, puneti intr-un wok sau o cratita mare 2-3 linguri de ulei si incalziti la foc mediu. Cand uleiul s-a incins, adaugati pasta si caliti pana cand apa se evapora si ramane o pasta destul de uscata (8-10 minute). In felul acesta aromele ingredientelor din pasta devin mult mai intense.
Adaugati laptele de cocos, apa si si sare si lasati sa fiarba 20-25 de minute la foc mediu.


Intre timp, preparati taieteii conform instructiunilor de pe ambalaj. Cand sunt aproape gata, treceti-i pe sub un jet de apa rece si lasati-i la scurs intr-o sita.
Taiati vinetele bastonase si gatiti-le 1-2 minute pe aburi impreuna cu pastaile de mazare, ciupercile si frunzele de spanac. Daca folositi tofu puffs, taiati-i in jumatati, ca sa absoarba cat mai multa supa.

La final, puneti taieteii si restul topping-urilor in supa, amestecati bine si lasati 40-50 de secunde la foc mic.
Puneti curry laksa in boluri si savurati!

Alte retete asiatice
- Gado gado – salata indoneziana cu sos iute de arahide
- Taietei chinezesti cu tofu si ciuperci – stir fry noodles
- Curry verde thailandez cu taietei din orez
- Ramen cu pasta miso alba, legume si tofu
- Taietei prajiti cu legume si tofu – chow mein
- Vinete chinezesti in sos iute cu usturoi si ghimbir
Daca v-a placut aceasta reteta simpla de curry laksa vegan, o puteti evalua mai jos sau puteti lasa un comentariu. Mi-ar placea sa stiu parerea voastra. Si, daca o si preparati, puteti posta o poza si eticheta Choose Tasty fie pe Instagram, fie pe Facebook.

Curry laksa vegan cu legume si tofu | Supa malaeziana
Ingredients
Ingrediente pasta
- 30 g galangal
- 20 g ghimbir
- 10 g radacina turmeric
- 5 fire de lemongrass sau 2 linguri pline de lemongrass conservat
- 5-6 cateti de usturoi
- 3-4 cepe verzi (fara cozi) sau 2 salote
- 20 g nuci caju
- 5-6 ardei iuti rosii uscati sau fulgi de chili
- 1 ardei iute rosu proaspat optional
- 2 foi mici de alge
Ingrediente supa
- 2 linguri ulei de cocos
- 1 conserva (400 ml) de lapte de cocos
- 1 l apa
- 1 lingura sare sau dupa gust
Toppings
- 300 g taietei din orez
- 200 g vinete chinezesti taiate bastonase
- 150 g pastai de mazare Carouby
- 150 g ciuperci Shimeji
- o mana frunze de spanac
- 8-10 tofu puffs (vedeti detaliile din articol) sau 200 g tofu prajit
Instructions
- Puneti intr-un blender toate ingredientele pentru pasta si procesati pana cand sunt bine maruntite si obtineti un sos foarte consistent;
- Puneti un wok pe foc, adaugati uleiul de cocos si, cand s-a incins, adaugati pasta laksa; caliti la foc mediu timp de 8-10 minute; amestecati din cand in cand;
- Adaugati laptele de cocos, apa si sarea si fierbeti la foc mediu minim 20 de minute;
- Intre timp, preparati taieteii conform intructiunilor de pe ambalaj; cand sunt aproape gata, trecet-i pe sub un jet de apa rece si lasati-i sa se scurga intr-o sita;
- Taiati tofu puffs in jumatati sau prajiti cubuletele de tofu, in functie de ce folositi;
- Gatiti pe aburi maxim 2 minute pastaile de mazare, vinetele, ciupercile si spanacul;
- Dupa ce supa a fiet suficient, adaugati taieteii, legumele si tofu, amestecati bine si mai lasati pe fac 40-50 de secunde;
- Puneti curry laksa in boluri si savurati!
Notes
- Daca nu gasiti galangal, folositi mai mult ghimbir.
- Cantitatile de ingrediente pentru pasta laksa sunt mai mult orientative. Puteti ajusta in functie de preferinte.